full screen background image

Ultima ora

Primăria Suceava aşteaptă cereri de finanțare nerambursabile până pe 20 ianuarie

În anul 2018, de la bugetul local al municipiului Suceava s-au alocat fonduri nerambursabile pentru sport, educație și cultură atât în baza legii 350/2005, cât...

Festivalul literar „Mihai Eminescu, la Suceava, Putna şi Călineşti Cuparencu

Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” şi Societatea Scriitorilor Bucovineni, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Teatrul...

Un bătrân din Mitocul Dragomirnei a murit, după ce i-a luat foc casa din cauza coşului de fum

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit, în această dimineaţă, cu două autospeciale cu apă și spumă, pentru localizarea și lichidarea...

Documentația actualizată pentru construirea Sălii Polivalente în Suceava, depusă la CNI

Primarul Sucevei a participat, la Bucureşti, la întrunirea Comitetului Director al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR). Lungu a precizat că au avut loc...

Activități dedicate Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu

Biblioteca Universității „Stefan cel Mare” din Suceava, împreună cu Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, organizează, în ziua de 15 ianuarie...

Harşovschi: Fluidizarea traficului rutier în Suceava se poate realiza numai prin sensuri unice

Fluidizarea traficului rutier în municipiul Suceava se poate realiza numai prin introducerea sensului unic pe Bulevardele 1 Mai și George Enescu. Aceasta este părerea...

370 de PFA şi întreprinderi individuale din judeţ riscă să fie radiate din Registrul Comerţului

370 de persoane fizice autorizate şi întreprinderi individuale din judeţul Suceava riscă să fie radiate din Registrul Comerţului dacă nu îşi vor actualiza...

Accesul vizitatorilor în Spitalul Judeţean, restricţionat la o oră pe zi

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a decis restricţionarea accesului vizitatorilor în incinta unităţii...

Primul caz de gripă confirmat în judeţul Suceava, în zona Gura Humorului

A fost confirmat primul caz de gripă la un pacient nevaccinat antigripal, cu afecțiuni cronice asociate, internat în secția de boli infecțioase a Spitalului...

Zboruri suplimentare spre Londra şi noi destinaţii charter, de pe Aeroportul Suceava

Compania “Wizz Air” va introduce, din septembrie, 3 zboruri suplimentare spre Londra, în plus față de cele zilnice de acum. Noile curse vor fi programate...