Suceava
Un scurtcircuit electric a declanşat un incendiu la o gospodărie din Pârteştii de Sus
mai 29, 2017
Pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Solca, împreună cu angajaţii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale comunelor Cacica şi Comăneşti,...
Foresta Suceava – Olimpia Satu Mare 0 – 4
mai 28, 2017
Foresta Suceava a pierdut duminică, în faţa Olimpiei Satu Mare, cu 0 la 4, într-un meci care ar putea fi şi ultimul pentru “galben-verzi” pe stadionul...
Pescuit în perioada de prohibiţie, în zona Acumulării Rogojeşti
mai 28, 2017
Sâmbătă, 27 mai a, jandarmii suceveni au desfăşurat, în comun cu Asociaţia Club Sportiv Bucovina Fishing, o acţiune de prevenire şi combatere a braconajului...
Percheziții la 20 de persoane suspectate de implicare în comerțul stradal cu țigări de contrabandă la Vatra Dornei
mai 27, 2017
Un număr de 20 de percheziții domiciliare au avut loc, sâmbătă, la Vatra Dornei, la domiciliile unor persoane suspectate de implicarea în contrabandă cu țigări...
Cererile de radiere necesare pentru “Programul Rabla” vor fi preluate cu prioritate
mai 26, 2017
Prefectura Suceava a dispus măsuri urgente pentru soluţionarea solicitărilor persoanelor care doresc să beneficieze de programul de stimulare a reînnoirii parcului...
Un polițist pensionar sucevean a primit titul de Cetățean al lunii mai
mai 26, 2017
Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava a acordat o diplomă de merit şi titlul de Cetăţean al lunii mai unui fost angajat al instituţiei, care prin gesturile...
Adomnicăi: Soluționarea problemelor din Șcheia nu poate veni într-un timp scurt
mai 26, 2017
Soluționarea problemelor de ordine publică în comuna Șcheia nu poate veni într-un timp scurt, este de părere prefectul Mirela Adomnicăi. Ea spune că populația...
Expoziţia – concurs de desene “Vis de copil în casa bunicilor”, la Muzeul Etnografic Suceava
mai 26, 2017
Muzeul Bucovinei promovează prin proiectele sale educaţionale cunoaşterea şi valorificarea patrimoniului cultural naţional de către elevi. Una din aceste...
Amenzi de peste 87.000 de lei, aplicate de Protecţia Consumatorilor
mai 26, 2017
În luna aprilie 2017, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Suceava a desfăşurat 209 acţiuni de control, soldate cu 62 de amenzi, în...
Ultramaraton în scop caritabil, în zona Valea Plopului
mai 26, 2017
Sâmbătă, 27 mai, se desfășoară ultramaratonul 100 for Children / 100 pentru Copii. Este o alergare cu scop caritabil pe distanța de 100 km, în zona Valea...














