Știri
18 amenzi şi două dosare penale, în urma protestului de la Rădăuţi
oct. 04, 2021
Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava a asigurat măsurile de ordine și siguranță publică cu ocazia desfășurării manifestațiilor din 2 și 3 octombrie, din...
Americanii din cadrul Afacerilor Civile, în vizită la Prefectura Botoșani
oct. 04, 2021
O delegație formată din specialiști în cooperare civili-militari, atât din România, cât și din S.U.A, va fi prezentă marți, 5 octombrie, începând cu ora...
Marian Andronache, reales președinte al PMP Suceava
oct. 04, 2021
La finalul săptămânii trecute, membrii Filialei Județene Suceava a Partidului Mișcarea Populară și-au ales noua conducere, în prezența președintelui...
VIDEO Iohannis: Pandemia de COVID-19 a fost dublată de o epidemie a dezinformării
oct. 04, 2021
Pandemia de COVID-19 a fost dublată, în recentul an, de o epidemie a dezinformării, a afirmat, luni, preşedintele Klaus Iohannis, la deschiderea anului universitar...
Protest neautorizat la Rădăuţi, împotriva vaccinării și a purtării măștilor în spații publice
oct. 04, 2021
Sute de persoane, majoritatea tineri, au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la un protest neautorizat pe străzile municipiului Rădăuți. Ei au purtat...
Colegiul „Mihail Sadoveanu” din Pașcani devine „Școala de programare”
oct. 04, 2021
Începând cu luna octombrie a.c., elevii din clasa a VI-a și a VII-a de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani se vor iniția în lumea...
Un mort şi un rănit, într-un accident rutier produs la Valea Putnei
oct. 04, 2021
O persoană a decedat, iar o alta a ajuns la spital după un accident rutier produs, astăzi, pe raza localităţii Valea Putnei, a anunţat ISU Suceava, care a precizat...
Patru persoane cu cagule au intrat noaptea trecută în Spitalul Municipal de Urgență Pașcani
oct. 04, 2021
Patru indivizi, care purtau cagule, au intrat noaptea trecută, 3/4 octombrie, în incinta Spitalului Municipal de Urgență Pașcani. Aceștia au urcat pe scara de...
Astăzi încep Atelierele FILIT pentru traducători
oct. 04, 2021
Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu organizează, în parteneriat Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi, Atelierele FILIT...
AUDIO │ Manifest pentru Codrii Iașilor. „Vrem Parcul Natural Codrii Iaşilor!”
oct. 04, 2021
Mai multe asociaţii non-profit vor să atragă atenţia că încă putem face ceva în privința celor 15 mii de hectare de pădure se întind lângă unul dintre cele...





