full screen background image

Național

Băsescu retrimite Parlamentului Legea privind parteneriatul public-privat

     Preşedintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului cererea de reexaminare a Legii privind parteneriatul public-privat. Legea trimisă spre promulgare...

Scad contribuţiile la asigurări sociale pentru angajatori

      Contribuțiile la asigurările sociale pentru angajatori vor fi scăzute cu 5%, începând cu 1 iulie, a anunţat ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu....

Vremea, mai caldă decât în mod obişnuit

     Vineri, regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele normale în a doua decadă a lunii ianuarie. Cerul va fi mai mult noros în regiunile...

Hidroelectrica şi Electrica vor li listate la bursă

     Companiile de stat Hidroelectrica și Electrica vor fi listate în iunie, atât la bursa din București, cât și la cea din Londra, a anunțat ministrul...

Prima ieftinire a carburanților din acest an

     Una rece, una caldă pentru şoferii români. De astăzi preţurile la pompă au scăzut cu până la 7 bani pe litru, după ce s-au scumpit cu 9 bani în prima...

Antonescu: Dorim să întărim USL

     Președintele PNL, Crin Antonescu, a susțint astăzi într-o conferință de presă că USL a fost făcut în interesul oamenilor care au votat alianța....

Simularea examenelor naționale şi a bacalaureatului

     Simularea evaluării naționale a elevilor de clasa a VIII-a va avea loc între 18 și 20 februarie, în timp ce a bacalaureatului, la care vor participa în...

Câţi români şi-au luat apartamente prin programul Prima Casă

     Anul trecut au fost acordate 25.500 de garanţii pentru Prima Casă, valoarea medie a unei finanţări fiind de 37.000 euro, potrivit datelor Fondului Naţional...

Numărul posturilor ocupate în sectorul bugetar a scăzut

     Numărul de posturi ocupate în sectorul bugetar a scăzut cu 787 în noiembrie şi a ajuns la 1.182.617, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice...

Cursul a trecut din nou peste pragul de 4,5 lei/euro

     Leul şi-a reluat deprecierea în faţa monedei unice europene, Banca Naţională a României anunţând, joi, un curs de 4,5290 lei/euro, în creştere cu 3,11...