copiilor, din, inspectoratul, palatul, preia, sa, Şcolar, vrea
Inspectoratul Școlar vrea să preia Palatul Copiilor din Suceava
mai 25, 2017
Inspectoratul Școlar Suceava solicită Primăriei reședință să preia Palatul Copiilor și Clubul Sportiv. Clubul de la Liceul cu Program Sportiv aparține de...
S-a scumpit căldura pentru sucevenii din sistemul termic centralizat
mai 25, 2017
Sucevenii racordați la sistemul termic centralizat vor plăti mai mult gigacaloria. Consilierii locali au aprobat cu 12 voturi pentru, 4 împotrivă și 6 abțineri...
Grindeanu susține ca președinții de consilii județene să fie aleși direct de cetățeni
mai 24, 2017
Legea electorală s-ar putea schimba din nou. Premierul Sorin Grindeanu susţine că ar fi mai bine ca preşedinţii de consilii judeţene să fie aleşi prin vot direct...
Copii loviţi de maşini în timp ce încercau să traverseze neregulamentar, în Suceava şi Câmpulung
mai 23, 2017
În cursul după-amiezii de luni, la ora 18.10, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Zamcei din municipiul Suceava, o localnică, de 35 de ani, a surprins şi...
Încă doi alpiniști și-au pierdut viața încercând să cucerească vârful Everest
mai 22, 2017
Încă doi alpiniști au decedat pe Everest, bilanțul celor care și-au pierdut viața pe cel mai înalt munte din lume în ultima lună ajungând la cel puțin cinci,...
Grindeanu: A venit timpul să existe măcar un bancomat în fiecare sat sau comună
mai 22, 2017
România rurală este încă “prea puțin atractivă financiar” pentru bănci, a afirmat, luni, premierul Sorin Grindeanu, precizând că a venit timpul să...
Guvernul gândeşte o structură de IT-işti care să deservească toate instituţiile din România
mai 18, 2017
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat joi, în cadrul dezbaterior asupra legii salarizării din Comisia de muncă a Senatului, că la nivelul Guvernului se...
Comisia Europeană cere României să intensifice ritmul primirii refugiaților, conform cotelor obligatorii
mai 17, 2017
Comisia Europeană a menționat marți România printre statele membre ale UE cărora le solicită să intensifice ritmul primirii refugiaților, conform cotelor...
Premierul Grindeanu s-a întâlnit cu Anthony De Lannoy, membru al board-ului FMI
mai 16, 2017
Premierul Sorin Grindeanu a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu Anthony De Lannoy, membru al board-ului FMI. Șeful Executivului a evidențiat cu acest...
Ministerul Sănătății este pe cale să rezolve problema vaccinului ROR
mai 16, 2017
Ministerul Sănătății este pe cale să rezolve problema vaccinului ROR, a declarat marți ministrul Florian Bodog, care a explicat că a identificat un stoc de...