băișanu, cămin, construirea, nou, pentru, susține, unui, usv
Băişanu susţine construirea unui cămin nou pentru USV
mart. 16, 2017
Deputatul ALDE de Suceava, Alexandru Băișanu, a propus construcția unui cămin nou, pentru studenții Universității „Ștefan cel Mare”. Băișanu a anunțat că...
Spectacolul „Părinţi teribili”, amânat pentru 10 aprilie
mart. 16, 2017
Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava anunţă că, din motive organizatorice, spectacolul „Părinţi teribili”, programat pentru luni, 3 aprilie, ora 19.00, se...
Despre drepturile consumatorilor, cu comisarul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, Vasile Latiş!
mart. 15, 2017
Ziua mondială a drepturilor consumatorilor (“World Consumer Rights Day” – WCRD) este marcată anual la 15 martie. Această zi a fost lansată pentru a...
Comisarul Corina Crețu va fi prezentă, miercuri, în România pentru a discuta Cartea Albă privind viitorul Europei
mart. 15, 2017
Comisarul european pentru Politică regională, Corina Crețu, se va afla în România de miercuri până vineri pentru a vorbi cu autoritățile române și societatea...
Concursul Naţional de Creaţie plastică pentru preşcolari “Penelul fermecat”, faza județeană
mart. 15, 2017
Vernisajul expoziţiei ,,Frumuseți din țara noastră”, organizat în cadrul Concursului Naţional de Creaţie plastică pentru preşcolari ,,Penelul Fermecat”,...
Olanda: Urnele de votare s-au deschis pentru un scrutin-test pentru țară și pentru UE
mart. 15, 2017
Birourile de vot s-au deschis în Regatul Țărilor de Jos, unde aproape 13 milioane de alegători vor lua parte la aceea ce analiștii numesc o testare a sentimentului...
Restricţii de trafic pentru automarfare, pe teritoriul Ungariei
mart. 14, 2017
Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, prin Punctul de Contact Comun Cenad, despre faptul că...
Protest al salariaţilor la Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava
mart. 14, 2017
Angajații Agenției pentru Protecția Mediului Suceava şi-au întrerupt programul de lucru astăzi, între orele 10.00 – 12.00, manifestându-şi nemulţumirea...
Botoșani: Protest cu întreruperea activității al angajaților Agenției pentru Protecția Mediului și Gărzii de Mediu
mart. 14, 2017
Angajații Agenției pentru Protecția Mediului și cei ai Comisariatului Botoșani al Gărzii de Mediu au organizat, marți, un protest spontan, în semn de...
Spectacol caritabil pentru bătrânii de la Azilul Solca, la Cinema “Modern” Suceava
mart. 14, 2017
Situaţia pensionarilor internați la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Solca nu s-a schimbat şi ei riscă să ajungă în stradă. Primăria Municipiului...