africană, animalelor, cu, evitarea, Îmbolnăvirea, măsuri, pentru, pestă, porcină
Măsuri pentru evitarea îmbolnăvirea animalelor cu pestă porcină africană
aug. 14, 2017
Direcția Sanitară Veterinară Suceava atrage atenția asupra măsurilor pe care trebuie să le ia crescătorii de porcine pentru a evita îmbolnăvirea animalelor cu...
Poligon pentru pregătirea de specialitate a personalului de intervenție în situații de urgență din România și Ucraina
iul. 28, 2017
Investiția se va realiza cu fonduri europene nerambursabile obținute prin aplicarea, în comun cu instituția omoloagă din Ucraina, a unui proiect intitulat...
Dosar penal pentru un bărbat din Burla, care a intrat într-o râpă cu maşina pe care o conducea beat şi fără permis
iul. 28, 2017
Agenţii din cadrul Poliției orașului Milișăuți au fost sesizați, joi, la ora 15.44, despre faptul că, pe un drum comunal, se află un autoturism al cărui...
Testare pentru virusurile hepatitice B şi C la un preţ accesibil, în laboratoarele sucevene
iul. 28, 2017
Pe data de 28 iulie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat ziua mondiala dedicată luptei împotriva hepatitelor virale. În raportul publicat în...
Fiecare sucevean va mai plăti încă 20 de lei pentru ridicarea gunoiului
iul. 27, 2017
De la 1 august, locuitorii municipiului Suceava vor achita bani în plus pentru colectarea, ridicarea şi transportul gunoiului menajer. Un proiect de hotărâre în...
Focuri de armă pentru oprirea unor contrabandişti de ţigări, la Nisipitu
iul. 27, 2017
În data de 26 iulie, în jurul orei 14.30, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina a observat în apropierea frontierei de stat mai multe...
Proiect pentru crearea unui Fond de garantare al pieței bursiere
iul. 26, 2017
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va înainta Parlamentului, în toamnă, un proiect pentru crearea unui Fond de garantare adresat pieței de capital, a...
Poliţiştii locali renunţă la veste antiglonţ, pentru aer condiţionat
iul. 26, 2017
Temperaturile caniculare i-a determinat pe poliţiştii locali suceveni să opteze pentru instalarea de echipamente de aer condiţionat, lăsând dotarea cu veste...
Încă 13 cadre didactice sucevene au promovat concursul pentru titularizare în învăţământ
iul. 25, 2017
Încă 13 cadre didactice sucevene au obţinut note peste 7, după reevaluarea lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului pentru titularizare în...
Zeci de şoferi şi pasageri suceveni amendaţi pentru că nu foloseau centura de siguranţă
iul. 25, 2017
În perioada 20 – 21 iulie, Biroul Rutier Suceava, împreună cu polițiștii secţiilor de poliţie rurală din cadrul Poliţiei Municipiul Suceava, a organizat o...














