accident, grav, Leţcani, patru, victime
Accident grav, cu patru victime, la Lețcani
oct. 27, 2020
Grav accident rutier în această dimineață, pe DN 28, în localitatea Lețcani, județul Iași, între un TIR si două autoturisme. Potrivit ISU Iași, sunt patru...
Unul din patru incendii înregistrate la Botoșani, anul trecut, au fost provocate de instalaţiile defecte şi echipamentele electrice improvizate
oct. 20, 2020
Statisticele indică o creștere a numărului de incendii provocate de aparatele de încălzit electrice, odată cu sosire sezonului rece. De ce? Pentru că se...
Consiliul Local Botoșani va avea reprezentanți din patru partide
oct. 05, 2020
Consiliul Local Botoșani va fi alcătuit din consilierii a patru partide. PSD a obținut 36,62% din voturi, prin urmare va avea 11 consilieri, , PNL – 28,88% dintre...
Jurământul lui Hipocrate se depune anul acesta la UMF timp de patru zile
sept. 17, 2020
Aproape 1.700 de absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Gr.T.Popa’ din Iaşi vor depune Jurământul lui Hipocrate în timpul unor ceremonii care...
Lucrările la patru dintre etajele tronsonului III de la Spitalul „Sf. Maria” din Iași au fost finalizate
sept. 15, 2020
Lucrările la patru dintre etajele tronsonului III de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, aflat în proces de reabilitare și...
Băut la volan, nu a respectat semnele de circulație și a trimis patru persoane în spital
sept. 15, 2020
Poliţiştii ieşeni efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din...
I.T.P.F. Iași: Patru permise de rezidență false, descoperite la controlul de frontieră
sept. 14, 2020
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier au descoperit la controlul de frontieră două permise de rezidență cu...
Patru minori dintr-un centru de plasament, internați cu Covid-19
sept. 07, 2020
Patru copii de la Centrul de Plasament Sfântul Nicolae Truşeşti, au fost depistați în acest weekend cu Covid19. Au vârste de 7, 13, 15 şi 16 ani, și erau în...
Concert la patru mâini, acasă la Enescu
aug. 27, 2020
Lumea copilăriei în muzica clasică…la patru mâini se intitulează turneul de concerte prezentat de Asociația Klavier ART în 14 centre culturale ale României...
Ateneul Național din Iași invită publicul la proiecții de film în aer liber. Cinefilii vor putea viziona patru producții premiate și apreciate încă de la lansare
aug. 24, 2020
În ultimele zile din luna august, pe terasa acoperiș de la Ateneul Național din Iași, cinefilii vor putea viziona patru producții premiate și apreciate încă de...