full screen background image

, , , , , , ,

Elevii şi preşcolarii intră în vacanţa de primăvară

Elevii şi prescolarii intră în vacanţă de sâmbătă, urmând să se întoarcă la cursuri în 10 aprilie. Următoarea vacanţă va fi cea de vară, care începe...

Concursul naţional de muzică corală religioasă ortodoxă „Buna Vestire”, la Căminul Cultural Botuş

Copiii care fac parte din Corul Aşezământului ,,Sfântul Ierarh Leontie”, aflaţi sub îndrumarea diaconului prof. George Mironescu, au participat la Festivalul –...

Modernizarea parcărilor de reședință din Suceava, din nou respinsă în Consiliul Local

Proiectul modernizării parcărilor de reședință din municipiul Suceava a fost reluat, în ședința de astăzi, de către viceprimarul LUCIAN HARȘOVSCHI. Până...

Copiii până în 5 ani au gratuitate la tren în vacanţa prilejuită de Sărbătorile Pascale

Copiii cu vârsta de până la 5 ani beneficiază de transport gratuit la călătoria cu trenul, în contextul vacanţei prilejuită de Sărbătorile Pascale, se arată...

Târgul ”Primăvara în suflet de copil”, la Școala Generală Nr. 4 din Suceava

Astăzi, a fost animație mare la Școala Generală Nr. 4 din Suceava, în cadrul Târgului ”Primăvara în suflet de copil”. Punctul de pornire în desfășurarea...

Piese ale unui autovehicul dezmembrat, căutat de autoritățile din Italia, descoperite în Vama Siret

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au depistat un cetățean ucrainean care transporta într-un microbuz componentele unui...

Lumina Sfântă de Înviere va fi adusă din nou cu avionul de la Ierusalim

Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, anunţă că, şi în acest an, Lumina Sfântă va ajunge, de la Ierusalim, la Suceava, pe Aeroportul...

“Stil Biju” deschide un nou magazin de bijuterii, la parterul Hotelului “Central”

Un citat spunea că ”femeile fără bijuterii sunt frumoase ca cerul fără stele”. Noi nu am fi totuși, atât de drastici, și am include și bărbații...

Zeci de persoane evacuate dintr-un bloc din Burdujeni, după ce a luat foc o garsonieră

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit, astăzi, cu o autospecială cu apă și spumă, o autoplatformă și o ambulanță SMURD, pentru localizarea...

Acţiune pentru prevenirea faptelor ilicite din domeniul piscicol, desfăşurată de poliţişti

Miercuri, la ora 12.00, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Suceava, în cooperare cu specialişti din cadrul D.S.V.S.A. Suceava, au desfăşurat activităţi...