full screen background image

Licitaţia de reabilitare a zece străzi din fonduri europene, blocată până pe 4 august

asfaltari     Nebunie totală la licitaţia pentru desemnarea operatorului care va reabilita, cu fonduri europene de 8 milioane de euro, 10 străzi din municipiul Suceava.

După ce două firme din Botoşani şi Iaşi au fost din start descalificate, pentru neîndeplinirea condiţiilor, licitaţia, derulată în luna martie, a fost câştigată de asocierea Idecon Spania – Victor Construct Botoşani.

A urmat contestaţia depusă de societăţile Geprocon Iaşi şi Tehnic Asist Botoşani, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor anulând licitaţia.

În schimb, alte 5 firme care nu au înaintat contestaţii nu au mai fost primite la următoarea licitaţie.

Noua şedinţă a fost câştigată de Idecon – Victor Construct, dar la actualizarea ofertei, asocierea a fost descalificată, din cauza neactualizării valorii salariului minim, fiind desemnată câştigătoare firma Geprocon.

La rândul ei, asocierea Idecon – Victor Construct a depus o nouă contestaţie, pe motiv că oferta lor din prima licitaţie a fost făcută publică.

Având în vedere toată tevatura, primarul Ion Lungu a declarat, astăzi, că aceste firme de construcţie “se dovedesc a fi mai mult firme de avocatură”.

Lungu: “Firmele de construcţii au devenit mai mult firme de avocatură. În loc să înceapă lucrările din această vară, firmele se luptă între ele prin contestaţii şi prin invocarea a fel de fel de paragrafe legislative.Situaţia s-ar putea lămuri luna viitoare, când constestaţiile firmelor rămase în cursă pentru semnarea contractului vor fi analizate de Curtea de Apel Bucureşti.”




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *