Aleşii locali suceveni au, astăzi, o a treia tentativă de aprobarea a fondurilor destinate finanţării, în 2014, a activităţii ramurilor sportive din municipiul Suceava.
Şedinţa este convocată de către primarul Ion Lungu şi survine dezbaterilor de vineri, ţinute în cadrul Comisiei pentru sport a Consiliului Local.
Reamintim că, luni, pe 3 martie, adică exact cu săptămână în urmă, consilierii PDL convocaseră o întrunire de “îndată”, însă, pe motiv de “orgolii politice” – aşa cum avea să susţină primarul Lungu -, aleşii USL au boicotat-o, refuzând să participe la aceasta. De altfel, pentru siguranţa întrunirii cvorumului, şeful executivului declarase că va convoca personal următoarea şedinţă a legislativului.
Faţă de ce s-a întâmplat până acum, noutatea constă că pe masa aleşilor va ajunge o propunere de suplimentare cu 40.000 de lei a fondurilor de 2,5 milioane de lei prinse iniţial în bugetul local pentru finanţarea din fondurile publice destinate susţinerii ramurilor sportive.
Şeful municipalităţii a arătat că banii vor fi luaţi din Fondul de rezervă al bugetului, astfel încât să fie acoperite solicitările suplimentare făcute de consilieri în şedinţa ordinară de la finele lui februarie.





