În municipiul Suceava va funcţiona, de la începutul lunii viitoare, una dintre cele mai moderne centrale pe biomasă din ţară.
Această afirmaţie a fost făcută de primarul Ion Lungu, care a mai adăugat că, în aceste zile, se fac probele la CAF-urile pe gaz metan.
Dacă totul va decurge conform planului, noua centrală construită de firma “Bioenergy” va fi dată în folosinţă mai repede de 9 noiembrie.
Lungu: “Lucrurile sunt în grafic la noua centrală. Azi se vor face probe la grupurile pe gaz metan. Sperăm ca, mai devreme de 9 noiembrie, să fie pusă în funcţiune noua centrală.”
Pentru a funcţiona, noua centrală mai are nevoie de unele capacităţi ce se află în curtea societăţii “Termica”.
Primarul Ion Lungu a spus că se vor demara negocieri cu administratorii judiciari ai societăţii pentru folosirea lor.
O altă problemă este cea legată de transportul şi distribuţia agentului termic.
Lungu a adăugat că legislativul local caută soluţii pentru a rezolva această problemă şi va înainta, în luna noiembrie, 3 proiecte de hotărâre pentru a finaliza problema distribuţiei şi energiei termice.
Leave a Reply