full screen background image

PRI: Lotul celor 4, condamnat la închisoare (1990)

Pe repede înapoi (PRI) – Ziua de 2 februarie rămâne în istoria recentă a României printr-un așa-zis act de justiție care a urmat căderii comunismului și a regimului lui NICOLAE CEAUȘESCU.

Pe 2 februarie 1990, Tribunalul Militar București pronunța sentința în procesul a 4 dintre colaboratorii apropiați ai fostului președinte – e vorba de membrii Comitetului Politic Executiv MANEA MĂNESCU, TUDOR POSTELNICU, EMIL BOBU și ION DINCĂ.

În vâltoarea evenimentelor post-revoluționare, mai mult la presiunea opiniei publice, toți erau condamnați la închisoare pe viață și confiscarea totală a averii personale.

Lotul celor 4 – așa cum a fost numit de presă – era făcut răspunzător de aprobarea reprimării revoluționarilor la Timișoara și București, instigare și complicitate la omor deosebit de grav.

Ca un amănunt care a contat la judecată, MĂNESCU și BOBU au părăsit Comitetul Central, pe 22 decembrie 1989, în același elicopter cu CEAUȘESCU, după care au fost abandonați la vila de la Snagov.

În schimb, POSTELNICU și DINCĂ au fost găsiți de oamenii furioși în timp ce încercau să se ascundă prin sălile Comitetului Central.

Dar orice avânt revoluționar se mai domolește o dată cu trecerea timpului, iar acest caz nu a constituit o excepție!

După o perioadă în care opiniile s-au mai cristalizat, iar faptele s-au mai limpezit, pedepsele celor 4 bătrâni comuniști au fost reduse la 10 ani de închisoare.

Aveau să fie eliberați după 7 ani, din motive medicale.

Privind retrospectiv verdictul din 2 februarie 1990, am putea să-l cităm chiar pe președintele completului de judecată, generalul CORNEL BĂDOIU.

Bogdan Diaconiţa