 Ziua Cooperării Europene și 10 ani de celebrări internaționale sunt marcați, în această perioadă, printr-o serie de evenimente regionale organizate de reprezentanții Programului România – Ucraina, în mai multe județe din țară și din Ucraina. Acestea au debutat astăzi, la Botoșani, unde au fost readuse în atenția publicului proiectele de cooperare și efectele acestora în comunitățile de graniță. Cezar GROZAVU, Director executiv al Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava: Evenimentele locale numite „Proiecte fără granițe – Romania | Ucraina”, vor avea loc în România, marți la Suceava, apoi, până pe 1 octombrie inclusiv, în Tulcea, Baia Mare, Satu Mare, iar în Ucraina la Cernăuți, Ivano-Frankivsk, Uzhgorod, și Izmail. Scopul întâlnirilor regionale este de a arăta impactul cooperării transfrontaliere România-Ucraina asupra cetățenilor și zonelor de frontieră, dar și de a promova proiectele de cooperare ca instrumente utile pentru a răspunde problemelor reale din fiecare regiune. Programul Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020 a avut un buget de 60 de milioane de euro, din care au fost finanțate 62 de proiecte cu 60 de milioane de euro, pentru peste 8 milioane de locuitori din zone situate de o parte și de cealaltă a celor 650 de km de graniță. În județul Botoșani au fost finanțate 8 proiecte, în domenii precum educație, cercetare, patrimoniu istoric și cultural, situații de urgență și combaterea crimei organizate.

Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Home  Știri  VIVAFM Botoșani  AUDIO | Proiecte transfrontaliere finanțare prin Programul România – Ucraina, promovate într- caravană dedicată Zilei Cooperării Europene

AUDIO | Proiecte transfrontaliere finanțare prin Programul România – Ucraina, promovate într- caravană dedicată Zilei Cooperării Europene
sept. 20, 2021
                                                               
                                   TAGaudio caravana cooperării dedicată europene finanţare intr prin programul proiecte promovate românia transfrontaliere ucraina zilei                                                           
                                
                                    Articolul anteriorUniversitatea de Științele Vieții din Iași și-a deschis porțile pentru studenți
                                                                
                                    Articolul următorConferința de închidere a proiectului IMPULS – Îmbunătățirea cunoștințelor angajaților și promovarea învățării pe tot parcursul vieții în rândul companiilor din Regiunea Nord-Est