Lucrările de modernizare a liniilor de tramvai din zonă Pădurii continuă conform graficului (tronsonul Cinci Drumuri – strada Pădurii – strada Nicoriță, cu o lungime de 614 metri). Calea de rulare a tramvaiului este finalizată, iar în prezent se lucrează la carosabilul străzii. Cel târziu în cursul lunii august vor avea loc probele cu tramvaie pe liniile modernizate. Lucrările fac parte din proiectul „Reabilitarea infrastructurii de tramvai în Municipiul Iași”, care are o valoare totală de 114.359.729,95 lei (aproape 24 milioane de euro) și presupune reabilitarea infrastructurii și suprastructurii căii de rulare a tramvaielor pe trei tronsoane: Podu Roș – intersecție cu bulevardul Primăverii Cinci Drumuri – strada Pădurii – strada Nicoriță, Bulevardul Virgil Săhleanu – intersecție cu bulevardul Metalurgiei – rond Țuțora, precum și achiziționarea a cinci tramvaie. În cadrul proiectului „Reabilitarea infrastructurii de tramvai în Municipiul Iaşi” sunt modernizaţi 5.720 de metri liniari de cale simplă de rulare, de-a lungul cărora vor fi amenajate șapte staţii de tramvai şi o staţie intermodală cu o suprafaţă de 120 de metri pătraţi. De asemenea, proiectul include refacerea trotuarelor pe o suprafaţă de 5.184 metri pătraţi, a spaţiilor verzi pe o arie de 6.079 metri pătraţi, reabilitarea carosabilului pe o distanţă de 325 de metri, dar şi construirea de piste pentru biciclişti  pe o lungime de 914 metri, pe bulevardul Țuțora.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home  Știri  VIVAFM Iași  Cel târziu în august vor avea loc probele cu tramvaie pe liniile modernizate pe strada Pădurii din Iași

Cel târziu în august vor avea loc probele cu tramvaie pe liniile modernizate pe strada Pădurii din Iași
iun. 15, 2021
                                       
                            
                                                                   
                                    Articolul anteriorUltimul curs gratuit organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava în cadrul proiectului IMPULS
                                                                
                                
                                
                                                                    
                                    Articolul următorCreștere sau confort?
                                                                
                                
                                
                                
                            
               
                            
                                                                    




