„Bolliac cânta iobagul ș-a lui lanțuri de aramă”, astfel îl evocă Mihai Eminescu pe Cezar Bolliac în poemul Epigonii(1870), punându-i în valoare poezia socială, pe care a cunoscut-o, probabil, și datorită Lepturariului lui Aron Pumnul. În comentariile la Epigonii din ediția critică în trei volume Mihai Eminescu, Poezii (1970-1972), Dumitru Murărașu, observă: „În Lepturariu, vol. I, se reproduc din Bolliac Îndreptăciunea copilului leneș, Floarea și moartea, iar în vol. IV, partea I, O dimineață pe Caraiman, Pruncul, Sila, care în strofa a VIII-a cuprinde cuvintele: «că-i rău în iobăgie», iar la sfârșit ia accent de implorare: «O, Doamne, fie-ți milă/ De rob și de clăcaș». În ed. Poezii, 1847, este și Muncitorul. Menționăm că Bolliac este caracterizat după Sila și Muncitorul, care sunt prelucrate după Lamennais, Parolesd’uncroyant, XXV, și Un voix de prison, III. Nici Eminescu și nici contemporanii lui nu știau că Bolliac a folosit, ca izvor, pe acest scriitor francez”. Pe bună dreptate, poetul pașoptist era un excelent cunoscător al poeziei latine, italiene, franceze și engleze. Secvențe din corespondență ne dovedesc că avea lecturi dintre cele mai diverse, care nu puteau să nu-i influențeze propria creație. Într-o scrisoare din 1841, adresată doamnei C. Ghica, referindu-se la rolul pe care l-a jucat femeia în istoria poeziei, Cezar Bolliac amintește câteva nume de primă mărime din literatura europeană: „Pe când Dante, proscris, pribegea pe sub strașinile francezilor, Beatrice zbura împrejurul lui – în acel haos politic și religios – și îi forma orizonurile, prin care au trecut la nemurire și el și Beatrice. Pe când Petrarc, părăsit molului poezii, gonea neîncetat o fantomă ce nu voia nicidecum să o prinză, Laura îl întâmpina din când în când cu un zâmbet, ce scotea din inima lui câte unul din acele sunete, împotriva cărora vremea și imitatorii n-au avut altă putere decât să-ți înscrie semnele mirării lor, precum veacurile și clădirile cele mai nouă dau lustru și valoră trufașilor monumente ale împăraților Egiptului. pe când Torquado Tasso gemea în întunericul temniților tiranului său, Eleonora flutura poalele diafane ale unui veșmânt de aer, țesut pe fruntea lui cea fără somn, și îi ștergea cu dânsele câte una din acele lacrămi, cărora comentatorii se silesc în zadar a le hotărî un preț. Așa, doamna mea: damele romane și Iulia au făcut pe Ovid; Beatrice, Laura și Eleonora sunt idolii literaturii italienești, – luceaferii ce au povățuit pana lui Dante, Petrarc și Tasso; soțietăților, gustului și isprăvilor damelor suntem datori cea mai mare parte a literaturii, și mai toată poezia”. Cezar Bolliac (n. 1813) și-a scris aproape toată opera poetică până la vârsta de 50 de ani. În anul debutului lui Mihai Eminescu, avea publicate câteva cărți de poezie (de fapt, după 1866, nu a mai editat culegeri de versuri): Operile lui Cesar Boliak. Meditații (1835); Din poeziile lui KesarBoliak (1843); Poezii nouă (1847); Colecțiune de poezii vechi și nouă (1857); Poesii umanitare (culese de Ion Porianu, 1866).În textele sale poetice, el dezvoltă teme preromantice, impunând motive lirice pe care ulterior Eminescu le va valorifica din plin. De exemplu, Eugen Simion observă afinitățile dintre poezia Eremitul a lui Cezar Bolliac și Povestea magului călător în stele: „Eremitul lui Bolliac este o schiță a Magului din poemele cu substrat metafizic ale lui Eminescu. /…/ Această panoramă a singurătății și măreției geologice alpine apare în volumul din 1843 sub titlul Pusnicul, schimbat în Ermitul în Colecțiunea din 1857. Nu-i unica dovadă că Bolliac are, cu câteva decenii înaintea lui Eminescu, simțul naturii grandioase și își construiește un spațiu imaginar (un spațiu de securitate), populat, cum s-a observat, de stânci mai înalte decât norii, de râuri muginde și de brazi în formă de piramide. Gândul lui liric este și mai cutezător: vrea să surprindă imaginea «caosului universal», cum se poate vedea în alte poeme din această familie mitologică (Un vis în Carpați, O dimineață pe Caraiman), în care se târăsc «monstruri legioane» și stau, în ruină, «palaturi milioane». Altădată, pe aici trecea umbra lui Zamolx și pășeau uriașii Daciei. O temă, iarăși, pe care o va cultiva și Eminescu, ca și panoramele cu turnuri gotice și stânci sure și găurite pe care încearcă să le deseneze acum”. La fel, se pare că Eminescu citise Epistolele lui Cezar Bolliac atunci când scria Junii corupți („junii posadnici”, îi numește Bolliac în 1854) sau Scrisorile. Inclus în categoria autorilor de „poezie măruntă” (G. Călinescu), sau a „poeților minori” (Eugen Simion, Eugen Lungu), Cezar Bolliac a avut, de fapt, un rol anticipator în ceea ce privește marea poezie romantică română, mai exact, poezia lui Eminescu. El a încercat „formele și miturile fundamentale ale poeziei și, fără a străluci estetic, anunță cu o oră mai devreme ceea ce vor schimba și impune în poezie marii lirici” (Eugen Simion). Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” MEDITAȚIA X MOARTEA Înger grabnic al tarelui cabinet! Sol urâcios al iesmosului locaș! Negru ministru al tribunalului răsplătitor! Repede fulger purtător de-ntunerec! Noptoasă, spăimântătoare, nevăzută săgeată ce desființezi, ființele! /…/ ADEVĂRUL (fragment) Oh! Adevărul este un caos fără seamă În care-orice gândire, și cea mai fără teamă Ce crede că-l străbate, se-ntunecă în nor. Un caos de-ntunerec în care s-adâncează Popoarele de gânduri, precum se-nvălmășează Insectele în aer de păsări care zbor. Oari acvila aceea ce zboară către soare Și toate celelalte popoare zburătoare Le lasă-n urma sa, Pătrunde ea tăria cu agera-i pornire? Te-oprește, trufaș geniu! Oprește-a ta trudire, Oprește râvna ta! Căci crede: Adevărul, gândirea omenească S-alerge mii de secoli nu poate să-l găsească, Nu poate să-l ajungă, el piere nălucind. Când ochiul minții noastre fantoma-i chipuiește Și-n fundul ăstui caos la ea se năpustește, E-n buzele-adâncimei, stă-n față rătăcind. CARNAVALUL (fragment) III Când o căldură dulce, samururi, catifele, Sub draperii bogate de stofe, de dantele, V-adoarme p-un divan; Când mii lumini ascunse în lampe colorate Răsfrâng și vă-nmulțește-n oglinzile-ardicate De jos până-n tavan; Ș-o copiliță dulce, râzândă, grațioasă, În reverențe intră ușoară și frumoasă Ca și un îngeraș, – Și după ea…
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Poeți contemporani cu Eminescu: Cezar Bolliac, premergătorul
Articolul anteriorVIDEO | Dan Barna : „Demiterea lui Vlad Voiculescu e o decizie unilaterală și imatură politic”
Articolul următorCoronavirus Suceava: 648 de cazuri în evoluție. 238 de persoane internate în spitale
