La data de 23 februarie 2021, s-a finalizat a doua parte a trainingului destinat utilizării dispozitivului medical PET/CT, eveniment la care au participat toţi membrii Laboratorului de Medicină Nucleară, sub supravegherea trainerului grec Andreas Stratis – specialist în Educaţie Clinică şi Imagistică Moleculară, din partea General Electric Healthcare, cu participarea inginerului de service din partea General Electric, cât şi a echipei de training din partea Canberra S.R.L. (în relaţie cu utilizarea dispozitivului de fracţionare a dozelor de FDG – KARL 100). În cadrul acestui eveniment, s-au realizat 6 proceduri PET/CT în condiţii optime pentru pacienţii oncologici urmăriţi în cadrul secţiei oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul loan cel Nou” Suceava şi care se aflau pe listele de aşteptare în programul de monitorizare PET/CT. Prin realizarea acestor examinări în laboratorul sucevean, s-a urgentat evaluarea acestor pacienţi, permiţând luarea rapidă a unei decizii terapeutice optime. În data de 24 februarie 2021, s-a finalizat, de asemenea, trainingul pentru dispozitivul SPECT/CT la care a participat aceeaşi echipă, realizându-se 3 examinări scintigrafice osoase pentru pacienţi monitorizaţi în cadrul secţiei oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul loan cel Nou” Suceava. „Aceste explorări s-au efectuat fără costuri din partea pacienţilor, doar prin susţinerea financiară a ordonatorului principal de credite – Consiliul Judeţean Suceava, care a asigurat şi dotarea laboratorului cu toate mijloacele necesare realizării în bune condiţii a examinărilor în cadrul trainingurilor mai sus menţionate, în momentul actual conducerea unităţii împreună cu coordonatorul laboratorului fiind în plin proces de întocmire a documentaţiei necesare pentru a se deconta costurile viitoarelor investigaţii prin CNAS şi prin programele naţionale de sănătate existente”, a precizat managerul Spitalului Judeţean Suceava, dr. Alexandru Calancea.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Au fost finalizate trainingurile destinate utilizării dispozitivelor medicale la Laboratorul de Medicină Nucleară din cadrul Spitalului Judeţean Suceava

Au fost finalizate trainingurile destinate utilizării dispozitivelor medicale la Laboratorul de Medicină Nucleară din cadrul Spitalului Judeţean Suceava
mart. 02, 2021
TAGcadrul destinate dispozitivelor finalizate fost județean laboratorul medicale medicină nucleară spitalului trainingurile utilizării
Articolul anteriorAnul acesta va avea loc recensământul populaţiei şi locuinţelor
Articolul următorȘapte elevi confirmați pozitiv cu COVID-19 la Iași, în ultimele 24 de ore