Delegaţi ai USR şi ai PLUS se vor reuni sâmbătă, într-un Congres desfăşurat online, cu scopul adoptării protocolului de fuziune a celor două partide. Într-o primă etapă, cele două formaţiuni vor organiza câte un Congres separat, urmate de o reuniune comună, la care vor lua parte câte 1.600 de delegaţi din partea fiecărui partid, a precizat deputatul USR Ionuţ Moşteanu, pentru AGERPRES. „Vor fi două Congrese. Fiecare partid va vota protocolul de fuziune, aşa cum este prevăzut în statut. Fiecare partid va face câte un Congres separat, după care va avea loc unul comun. (…) Congresul se va desfăşura online, procesul de votare – online, pe o platformă electronică”, a explicat acesta. În urma fuziunii, Birourile locale, judeţene, municipale şi cel naţional vor fi reunite. Conducerea va fi asigurată de doi copreşedinţi.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

Articolul anteriorLa Piatra Neamț s-au stabilit proiectele pentru care se va solicita finanțare europeană nerambursabilă
Articolul următorIon Rotaru, primarul comunei Alexandru cel Bun, va candida pentru un nou mandat