full screen background image

Peste 60 de poliţişti, într-o acţiune de prindere a unui sucevean care a furat 5.000 de lei dintr-o casă de pariuri

Peste 60 de poliţişti au fost implicaţi într-o amplă şi rapidă acţiune de identificare, localizare şi reţinere a unei persoane care a sustras aproape 5.000 de lei de la o casă de pariuri. Au fost blocate căile de acces şi au fost efectuate verificări complexe, în numai trei ore reuşindu-se localizarea şi reţinerea tânărului. Acesta a ajuns în arestul IPJ Suceava.

În cursul serii de vineri, la ora 19.24, Secția de poliție Burdujeni a fost sesizată, prin 112, de angajatul unei case de pariuri din Sudeava, despre faptul că, în jurul orei 19.20, un tânăr necunoscut i-a sustras încasările și a fugit.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 19.20, profitând de neglijența victimei, angajată a unei case de pariuri cu punct de lucru în cartierul Burdujeni, care a ieșit din casierie pentru a verifica un aparat și a lăsat ușa deschisă şi neasigurată, un tânăr necunoscut a pătruns în interior și a sustras suma de 4.900 de lei, după care l-a ameninţat cu acte de violenţă pe casier și a fugit.

În urma măsurilor operative întreprinse la nivelul Poliției municipiului Suceava, suspectul a fost identificat ca fiind un tânăr, de 19 ani, din localitate, de la care, s-a reușit recuperarea parțială a prejudiciului.

În cauză s-a dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, ce a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, sâmbătă, dosarul penal să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cu propunere de arestare preventivă.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *