Noii viceprimari au fost alesi de Consiliul Local Iași, fiecare cu cate 17 voturi.
Alături de alianța PNL-PSD-PMP, au votat şi consilierii AUR, chiar dacă nu fac parte din noua alianţă.
USR şi CURAJ nu au participat la vot.
Noii viceprimari ai Iașului sunt Daniel Juravle, de la PNL, şi Roxana Necula, de la PSD.
Aceștia au fost votați în cadrul Ședinței Extraordinare a Consiliului Local Iași de ieri, 16 decembrie.
Cât despre alianță, formarea unei majorități PNL-PSD a fost decisă la scurt timp după aflarea rezultatelor la alegerile parlamentare.
Negocierile celor două partide de la nivel central au detensionat și unele relații între liderii locali ai celor două partide.
Înainte de alegeri, șefii PNL și PSD Iași s-au contrat în dese rânduri.
“Într-adevăr, nu este un moment ușor. Totuși, privesc spre viitor cu optimism și sunt convins că lucrurile vor evolua într-o manieră pozitivă. Vreau să vă asigur că activitatea municipalității se desfășoară fără sincope, iar serviciile Primăriei Municipiului Iași funcționează în parametri normali. Echipa noastră și-a asumat în fața comunității ieșene proiecte importante și ne vom asigura că acestea vor deveni realitate.”, a declarat Daniel Juravle.
“Sunt încrezătoare că experiența pe care am acumulat-o în domeniul educației și în cel al protecției sociale este oportună pentru a demara noi proiecte care vor îmbunătăți viața ieșenilor. Îmi doresc enorm, de exemplu, să modernizăm infrastructura școlară, medicală, dar și pe cea rutieră. Îmi doresc să le dăm ieșenilor motive să iubească și mai mult Iașul!” a transmis Roxana Necula.
Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/12/17/noi-tarife-de-calatorie-in-transportul-public-iesean/