Astăzi, în Piaţa Tricolorului din Piatra Neamţ, militarii garnizoanei locale au organizeazat ceremonia militară dedicată Zilei Drapelului Naţional.
În fiecare an, drapelul ce urmează a fi înălţat pe catargul din Piaţa Tricolorului este sfinţit de preotul militar la Capela Militară a Batalionului 634 Infanterie.
Programul ceremoniei a cuprins salutul drapelului de luptă, intonarea imnului naţional, alocuţiunea prefectului judeţului Neamţ, primirea drapelului României, legarea acestuia la catarg, binecuvântarea preotului şi sărutul drapelului de către oficialităţi.
Activitatea a continuat cu înălţarea drapelului, pe fondul intonării imnului naţional şi s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare, constituită din militari ai Batalionului 634 Infanterie, Inspectoratului de Jandarmi şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.
Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/06/25/piatra-neamt-infratit-cu-istiaia-aidipsos-din-grecia/