Doza de educaţie (DDE) – De când mai toți adulții familiei sunt posesori de autoturism, se întâmplă rar spre deloc să mai călătorim cu mijloace de transport în comun. E greu să renunți la confortul pe care ți-l dă mașina personală, dar uneori a faci, punând în balanță avantajele și dezavantajele unui drum ce ar putea fi obositor, dacă ești la volan.
Cam asta am făcut și eu weekendul trecut. Am pus rapid în balanță plusurile și minusurile și m-am urcat într-un microbuz spre județul învecinat. Doar că balanța de acasă nu a mai avut același echilibru cu balanța de la drum…
Urci în microbuz. Ticsit. Locul și călătorul. Firesc îți zici, într-o economie de piață în care nimeni nu vrea să se deplaseze în pierdere. Doar că la cât de mică este distanța dintre scaune, de-ți ții genunchii aproape la gură, te întrebi dacă nu cumva proprietarii vehiculului au mai adăugat un rând de scaune. Asta e! Puțină înghesuială ce să-ți amintească de autobuzele aglomerate dinainte de 89, nu strică nimănui. Prin comparație ai putea să apreciezi mai mult lucrurile bune întâmplate în democrație.
Te uiți în jur. Oameni diverși. Și tineri și cu mai mulți ani adunați. Cei tineri vorbesc între ei în șoaptă sau par a fi pierduți în spațiu din cauza căștilor strecurate în ureche. E bine! Un domn trecut de vârsta studenției, dar nicidecum în pragul pensiei, își cere permisiunea de a se așeza pe locul gol de alături. Cât timp se așază, urmăresc cu coada ochiului un alt domn mai în etate și cu ceva kilograme în plus care se trântește alături de tânăra din fața mea, fără să spună nimic. Noroc că e subțirică și aproape lipită de geam privind peisajul.
Locurile s-au ocupat. S-a ocupat și spațiul dintre scaune cu vreo două genți „Abibas”, semn că lumea a evoluat, renunțând la gențile de rafie. Pornește microbuzul în timp ce din difuzoare răsună „Opriți planeta!” suficient de tare cât să nu te ia ațipitul.
Temperatura în microbuz a crescut simțitor, căci e ziua din octombrie cu cele mai mari temperaturi. Ghinion! Șoferul lasă să fâsâie un aer călâi după ce vreo doi pasageri i-au cerut să dea drumul la aerul condiționat pe un ton imperativ. Lucrurile par a se fi așezat, când din dreapta încep ritmuri de muzică populară din telefonul vecinului care ori nu știe să-l manevreze suficient, ori are probleme cu auzul. Versurile se amestecă… „Opriți planeta… Chiar la mândra mea la poartă…”.
Încep să regret balanța care m-a făcut să aleg microbuzul. Se oprește muzica din telefon pentru 5 minute, încerc să-mi păstrez calmul. Dar deodată se aude un zgomot ciudat. Cred că e o problemă la motor. Realizez însă că vecinul, fan al muzicii populare, a adormit… Îmi dau seama că preferam muzica, sforăiturilor lui zgomotoase…
Microbuzul oprește. Urcă doi cetățeni, în ciuda faptului că nu mai sunt locuri pe scaune. Unul dintre ei sigur a petrecut toată noaptea, după mirosul de alcool încă neprocesat pe care-l emană.
Închid ochii și-ncerc să mă imaginez într-un loc frumos. Care să mă ajute să călătoresc până la destinație cu calm, chiar dacă îmi dau seama că România de astăzi, din microbuzul în care călătoresc, e parcă mai tristă și mai puțin civilizată decât în alte dăți.
Și asta nu din cauza tinerilor, cum spun mulți.
prof. Maria Adriana Nichitean
