Marocco, cel de-al doilea lungmetraj regizat de Emanuel Pârvu, cu Șerban Pavlu, Crina Semciuc și Emilia Popescu în rolurile principale, va avea proiecții speciale în cinematografele din Moldova.
Miercuri, 26 aprilie, producția va putea fi văzută într-o proiecție specială la Sala Mare de Spectacole ‘Radu Beligan’ a Ateneului din Iași, în prezența regizorului Emanuel Pârvu.
Joi, 27 aprilie, Marocco / Mikado , va putea fi văzut într-o proiecție specială, la Cinema Unirea Botosani în prezența regizorului Emanuel Pârvu.
După proiecție, adolescenții și părinții sunt invitați la un dialog despre relațiile din familie și dificultățile din aceste relații.
Începând cu 7 octombrie 2022, este proiectat în cinematografele din România.
Filmul a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian în toamna anului trecut.
În România, Marocco a fost inclus în Competiția Internațională a TIFF Cluj și a fost proiectat apoi la Festivalul de Film ANONIMUL în Deschiderea Serii Filmului Românesc.
A urmat un traseu de festivaluri internaționale, filmul fiind deja proiectat în Statele Unite, Germania, Italia, Israel, Franta, Indonezia, Luxemburg, Georgia, India.
Ana Indricau, nominalizată în secțiunea Tânără speranță.
Regizorul Emanuel Pârvu, despre Marocco:
MAROCCO spune o poveste despre responsabilitate și vinovăție, despre lipsa încrederii care generează un lanț de evenimente cu efecte devastatoare. Filmul urmărește destinele a două iubiri care ajung în situații de viață și de moarte ca urmare a neîncrederii și ridică o întrebare: “dacă fiecare are intenții bune, și totuși cineva moare, unde e greșeala?”