Săptămâna trecută s-au încheiat simulările examenelor naționale de final de clasa a VIII-a și de final de liceu. Adică acele simulări care ar trebui să aducă ceva informații legate de cât de bine sau mai puțin bine stau elevii noștri în privința cunoștințelor ce se presupune că le-au acumulat în ultimii 4 ani din bănci. Cunoștințe și nicidecum competențe, cum se tot trâmbițează prin documente strategice ce țin de educație.
Teoretic, evaluările acestea n-ar fi trebuit să dea emoții prea multe decât profesorilor, pentru că în funcție de ele, ar fi trebuit să depună efort suplimentar pentru a-și schimba strategia în scurtul timp rămas, pentru a petici cât reușesc din cunoștințele lipsă. Cred însă că până la urmă profesorii de la clasă au fost cel mai puțin emoționați, căci au constatat în timp că cea mai bună scuză e că n-au cum să facă primăvară într-un timp așa de scurt și nici să pocnească din bici sau să rotească vreo baghetă magică transformând neghina în grâu auriu. Doar profesorii meditatori or fi fost mai emoționați și și-or fi asumat poate puțin mai mult din partea lor de responsabilitate, căci în cazul lor responsabilitatea a fost pe bani.
Simulările au dat însă emoții mari elevilor. Acelora interesați cât de cât de carte și care s-au prezentat la simularea examenului. Căci au fost și mulți care au ales să nu o facă. Emoții chiar puțin mai mari decât e sănătos. Și asta probabil pentru că elevii au fost primii care au înțeles că simulările nu sunt despre reglarea actului de predare a profesorului de la clasă, ci despre efortul lor, susținut de profesorul meditator. Tot elevii au tras concluzia că rezultatele la simulări sunt mai mult despre muștruluiala pe care o vor primi acasă de la părinți și interdicțiile care urmează până la momentul examenului pe bune.
Mă gândeam că sunt atât de multe lucruri de făcut în privința emoțiilor acestora nesimulate ale elevilor, care însoțesc examenele…
De foarte multe ori se întâmplă ca o pondere prea mare din rezultat să fie influențată de ele. Un copil foarte conștiincios dar cu o emotivitate crescută are toate șansele să obțină un rezultat egal cu al unuia care nu a rupt deloc cartea în cei 4 ani, dar reușește să-și gestioneze corespunzător emoțiile. Doi copii la fel de conștiincioși, dar proveniți din familii în care presiunea examenelor e diferită, au și ei șanse mari să obțină rezultate la fel de diferite.
Educația emoțională nu e disciplină de Bac. Nici nu a cerut nimeni să fie. Și nici nu va fi. Dar de studiat puțin mai mult și mai structurat în școală, cu siguranță n-ar strica. Ar învăța și practica poate mai mult din cele studiate la o astfel de disciplină, nu doar elevii, ci și profesorii și părinții.
prof. Maria Adriana Nichitean
