Doza de educaţie (DDE) – Astăzi vom vorbi despre un subiect la modă, cred. Despre îndrăgostire. Sau îndrăgosteală. Dar nu a celor mari, ci a celor mici. Și asta pentru că îndrăgosteala dă mari emoții se pare părinților, mai ales dacă e precoce.
Zilele trecute, m-a oprit o mamă îngrijorată de starea de visare a celei mici. O stare instalată recent și neobișnuită. Motiv de neliniște, dar nu de panică. Mama, așa cum e și firesc, a încercat să afle motivul noii stări. Concluzia pe care a tras-o discutând cu micuța, a fost că ar putea fi îndrăgostită. Unde mai pui că cea mică i-a povestit și despre alte idile existente în clasa I și cum unul dintre băieți ar fi sărutat una dintre fetițe. Cele aflate pe final stârniseră de fapt neliniștea sporită a mamei. Căci deși am acceptat că noile generații evoluează într-un ritm foarte accelerat, asta i se păruse prea de tot și greu de digerat.
Cum mi se întâmplă adesea când aflu lucruri despre cei mici, am încercat să fac o paralelă cu copilăriile mai îndepărtate, în care lucrurile se întâmplau într-un ritm mai domol. Și-mi amintesc că și pe vremea copilăriei mele copiii se jucau de-a zânele și zmeii. Iar zâna răpită de zmeu se lăsa îmbrățișată și uneori primea chiar un sărut pe obraz. Deci lucrurile acestea nu cred că se întâmplă acum mai mult decât atunci.
Dar cum e cu îndrăgosteala la vârsta copilăriei? Întâi se îndrăgostește băiatul de mamă, apoi de doamna educatoare sau învățătoare și în cele din urmă de colega de clasă. Fiecare dragoste are intensitatea sa, dar trece de cele mai multe ori destul de repede. Cu toate acestea, ca mame, ne îngrijorează când simțim astfel de lucruri. Și ne dorim să acționăm în așa fel încât să nu greșim și pe cât posibil să ajutăm la depășirea corectă a acestei etape. Specialiștii spun că la vârstele mici astfel de manifestări nu au niciun fel de încărcătură sexuală. Și cu toate acestea ne îngrijorează.
Și-atunci cum ar fi firesc să reacționăm în astfel de situații? Încurajând comunicarea. Luând în serios sentimente celui mic, căci altfel riscăm să blocăm fluxul de informații. Întrebările sunt cele care ne pot conduce spre aflarea celui ce pare să fie ținta afecțiunii și dacă există o reciprocitate a sentimentelor. Dacă manifestarea sentimentelor a depășit stadiul bilețelor din timpul orelor sau pauzelor și ți se pare că e prea mult ce se întâmplă, e bine să stabilești limite chiar de la început. E bine să-i spui că pot împărți bomboanele sau alte lucruri ce le plac ambilor, dar nu și gesturi ce le fac doar adulții. Limitele e bine să fie explicate. Comunicând pe astfel de teme de la început, ai putea câștiga încrederea celui mic și pe viitor.
Respingerea și pedepsirea unor astfel de stări nu le va face să dispară. Doar ar putea să închidă pe viitor comunicarea pe teme mai sensibile cu cel mic. Deci cheia, ca în multe alte situații, este comunicarea.
Și, bineînțeles, și o doză de educație.
prof. Maria Adriana Nichitean
