Poliția Locală Piatra Neamț a demarat o campanie de monitorizare zilnică a zonelor predispuse a se tranforma în depozite ilegale de deșeuri. Campania are ca scop prevenirea și combaterea poluării cu deșeuri de orice fel a malurilor râurilor, pâraielor și a zonelor periferice, precum și depistarea persoanelor care încalcă prevederile legale în privința depozitării deșeurilor. Acolo unde se depistează gropi ilegale de gunoi, iar contravenienții nu pot fi identificați, vor fi anunțate autoritățile competente în domeniu, pentru ca zonele respective să fie igienizate corespunzător. Decizia de a se organiza o astfel de acțiune încă de la începutul lunii martie, are la bază experiența anilor anteriori când tot mai mulți cetățeni, odată cu încălzirea vremii, au început să-și curețe curțile, grădinile ori să-și renoveze locuințele fără a depozita reziduurile vegetale sau provenite din construcții în locurile special amenajate.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Neamț Campanie de monitorizare zilnică a zonelor predispuse a se tranforma în depozite ilegale de deșeuri

Campanie de monitorizare zilnică a zonelor predispuse a se tranforma în depozite ilegale de deșeuri
mart. 02, 2022
Articolul anteriorUn nou transport de ajutoare umanitare a plecat din Piatra-Neamț spre Vama Siret
Articolul următorPoeţi contemporani cu Eminescu: Romanțioasa Matilda Cugler-Poni