Marți, 22 februarie, liderul Forța Dreptei, Ludovic Orban, a declarat că Parlamentul României are obligația să adopte o declarație clară, limpede, de condamnare a acțiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei și de stabilire a unei poziții foarte clare de participare la tot efortul internațional. „România este un sat democratic, membru al Uniunii Europene, membru al NATO, nu putem să ignorăm ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce se întâmplă în ultimele luni şi consider că Parlamentul României, care este o instituţie fundamentală a statului român, are obligaţia să adopte o declaraţie clară, limpede, de condamnare a acţiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi de stabilire a unei poziţii foarte clare de participare la tot efortul internaţional de detensionare a situaţiei existente şi de impunere de sancţiuni către Federaţia Rusă, în cazul în care persistă în aceste comportament total contrar oricăror reguli de politică internaţională”, a declarat liderul Ludovic Orban, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a mai menționat despre o posibilă anexare a celor două regiuni, precum și despre faptul că președintele trebuie, cu siguranță, să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Vă recomandăm să citiți și: AUDIO | Șeful PSD Iași cere demisia primarului Chirica și a președintelui Consiliului Județean, Costel Alexe AUDIO | Activitate intensă la Spitalul „Dr. C. I. Parhon” din Iași. Mai multe transplanturi renale, weekend-ul trecut
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași VIDEO | Ludovic Orban: „Parlamentul României are obligația să adopte o declarație clară de condamnare a acțiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei”

VIDEO | Ludovic Orban: „Parlamentul României are obligația să adopte o declarație clară de condamnare a acțiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei”
feb. 22, 2022
TAGacțiunii adopte clara condamnare declaraţie federaţiei împotriva ludovic obligația orban parlamentul româniei ruse ucrainei video
Articolul anteriorProiectarea zonei de agrement „Pădure Zamca”, în dezbaterea Consiliului Local Suceava
Articolul următorMă înclin