Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost reintroduse, vineri dimineață, 15 octombrie, în catedrala Mitropolitană din Iaşi. Peste 85.000 de persoane închinându-se la raclă în cele şapte zile de pelerinaj. de mii de pelerini s-au închinat anul acesta la sfintele moaşte depuse într-un baldachin special amenajat în curtea Mitropoliei. Numărul credincioşilor a fost mult mai redus comparativ cu anii precedenţi, asta din cauza restricţiilor impuse de pandemie şi a incidenţei crescute a cazurilor de Covid din municipiu. Pe tot parcursul nopţii, mii de oameni au stat la rând la Catedrala Mitropolitană pentru a ajunge la sfintele moaşte. Abia în cursul dimineţii, numărul de credincioşi a scăzut, astfel încât reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au decis introducerea raclei în interiorul lăcaşului de cult. „În cursul dimineţii, a avut loc procesiunea prin care racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană. Practic, aici se încheie pelerinajul de anul acesta”, a declarat preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Punctul culminant al manifestărilor religioase de la Iaşi a fost atins joi 14 octombrie, când mii de oameni au asistat la Sfânta Liturghie săvârşită de hramul Sfintei Parascheva la Catedrala Mitropolitană. Vă recomandăm să citiți și: AUDIO | Câteva mii de persoane au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Hramul Sfintei Parascheva AUDIO | O femeie a mers la Sf. Parascheva cu un mănunchi de măști de protecție, pe care le-a atins de moaște
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași AUDIO | S-a încheiat pelerinajul la Sfânta Parascheva. Câți pelerini au trecut pe la raclă

AUDIO | S-a încheiat pelerinajul la Sfânta Parascheva. Câți pelerini au trecut pe la raclă
oct. 15, 2021
Articolul anteriorCoronavirus Suceava: 3.395 de cazuri în evoluție. 649 de persoane internate în spitale
Articolul următor341 de noi cazuri de coronavirus confirmate în judeţul Suceava. Numărul total de cazuri este 32.878