 Izolați coșul/burlanul metalic de evacuare a fumului față de materialele combustibile ale planşeelor! În lipsa unui strat de materialele necombustibile, introdus între spaţiul dintre coş şi planşeu, efectul termic sau o scânteie pot provoca incendii în doar o clipă. Dacă se întâmplă noaptea, de cele mai multe ori, flăcările sunt observate târziu, iar pagubele sunt însemnate. În această dimineață, pompierii voluntari din comuna Tudora și militarii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din Tudora. Tavanul anexei unde era boilerul a luat foc de la coșul de evacuare a fumului. Puțin a lipsit ca flăcările să nu se extindă și la o casă. Locuința, dar și alte anexe din gospodărie, au fost salvate. ❗Pentru a preveni incendiile, NU UITAȚI: curăţaţi, izolați și reparați coșurile de evacuare a fumului.

Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

                                    Articolul anteriorPompierii din Iași au intervenit la o staţie GPL unde erau scăpări de gaze. Un angajat a suferit degerături la mâini
                                                                
                                    Articolul următorCătălin Coman: De la 1 septembrie, noul Spital Municipal Fălticeni ar putea deveni funcţional