Municipalitatea ar putea renunța la contractul de finanțare privind lucrările de reabilitare, modernizare și extindere a căilor de rulare pentru transportul cu tramvaiul. Motivul ar fi procentul foarte mare de cofinanțare. Primarul Cosmin Andrei: Pentru că la licitația organizată pentru atribuirea lucrărilor nu a fost depusă nicio ofertă, s-a trecut la negocieri directe cu cei doi operatori privați interesați. După 31 august se va afla dacă firmele se încadrează în sumele disponibile pentru realizarea investiției, în contextul scumpirii materialelor de construcție. Ofertele depuse de cele două asocieri depășesc valoarea estimată a proiectului pe ambele loturi (traseul 101 și traseul 102.)
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorCentrul de Economie Montană Vatra Dornei a fost vizitat de președintele Academiei Române
Articolul următorDistincția „Ordinul Sfântul Ierarh Iacob Putneanul”, acordată poetului Adrian Alui Gheorghe