În prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare au fost înregistrați 6.289 de copii din județul Suceava. Numărul locurilor rămase libere este de 955. Inspectoratul Școlar Judeţean Suceava a informat că a doua etapă de înscrieri va avea loc în perioada 21 – 31 mai. Cererile-tip vor putea fi depuse la secretariatele școlilor sau transmise online. În cazul copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie și care nu au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate, Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională va face evaluări psihosomatice. Potrivit procedurii, elevii vor fi repartizați alfabetic în clasele pregătitoare, iar învățătoarele vor fi trase la sorți, în consiliile de administrație ale unităților de învățământ. Elevii cu cerințe educaționale speciale vor fi ordonați alfabetic și repartizați, în mod egal, la fiecare clasă pregătitoare constituită.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava 955 de locuri libere pentru a doua etapă de înscrieri în clasa pregătitoare

Articolul anteriorAu luat calul unui bătrân de 84 de ani, dar au dat nas în nas cu poliţiştii de frontieră
Articolul următorPuțin peste 1.100 de cazuri noi de COVID