 Un arbore a căzut astăzi peste un autoturism, pe DN17, pe raza localității Iacobeni. Conducătorul auto, de 44 ani, din Bucuresti, aflat în concediu împreună cu familia (soţia şi doi copii minori) conducea autoturismul din direcţia Iacobeni către Vatra Dornei. Ajuns la km 153+650 metri, de pe versantul din partea stânga a direcției de mers, datorită vântului, s-a rupt un arbore care a căzut pe cupola autoturismului. Ca urmare a impactului a rezultat rănirea grava a pasagerului dreapta faţă (soţia, de 43 de ani, din București) şi avarierea autoturismului. S-au efectuat manevre de resuscitare, cu diagnostic rezervat. Din pacate, a fost declarat decesul femeii. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home  Știri  VIVAFM Suceava  Femeia care se afla în maşina peste care a căzut un arbore, la Iacobeni, a decedat

Femeia care se afla în maşina peste care a căzut un arbore, la Iacobeni, a decedat
feb. 04, 2021
                                       
                                    Articolul anteriorIncident tragic la Primăria Iași. O femeie a decedat
                                                                
                                    Articolul următorAUDIO. Andreea Chirilă: „Stilul înseamnă cunoaștere de sine”