Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat la controlul de frontieră un autoturism care fusese introdus în bazele de date ca fiind furat din Germania. Acesta era condus de eun cetățean român în vârstă de 62 de ani , domiciliat pe raza judeţului Suceava. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză, oamenii legii au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Germania, cu doar o zi înainte. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 98.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Botoșani Autoturism de lux declarat furat din Germania, descoperit la frontiera de est

Articolul anteriorDrumul Vămii a fost aprobat de Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est
Articolul următorCoronavirus România: Mai puține teste, mai puține cazuri