Biblioteca Județeană Neamț în parteneriat cu Biblioteca Municipală Onești și cu sprijinul Fundației Progress, organizează Târgul Regional de Știință și Tehnologie pentru copii, joi, între orele 14 – 16 în format on-line. Pentru a încuraja iubitorii de tehnologie și experimente și pentru a crește gradul de educație în rândul copiilor din mediul rural și urban mic, organizatorii au pregătit un nou format de eveniment. Proiecte din sfera științei și a tehnologiei, create de copii cu vârste între 10 și 14 ani, vor putea fi văzute la standurile virtuale din zona EXPO a târgului. Evenimentul reunește copii și bibliotecari din Neamț, Bacău și Galați, 3 dintre cele 19 județe unde se desfășoară Târgul Regional de Știință și Tehnologie pentru copii. „2020 este anul provocărilor, iar situațiile întâlnite ne-au demonstrat că activitățile pe care le derulăm la bibliotecă depind într-o proporție uriașă de tehnologia avansată“ precizează prof. Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii Județene Neamț.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM

Articolul anteriorIeșean urmărit internațional, prins în Marea Britanie
Articolul următor20 de botoșăneni amendați pentru că au ieșit noaptea din case