În Salcea, Adâncata, Ipotești și Moara se desfășoară, până pe 23 octombrie, un recensământ agricol de probă. Acțiunea este o etapă de pregătire a Recensământului General Agricol, care va avea loc în primăvara anului viitor. Recensământul de probă are drept scop testarea capacității sistemului informatic de a culege date pe un chestionar electronic pus la dispoziție de STS. În cadrul recensământului se vor testa întrebările din punctul de vedere al clarității formulării și al instrucțiunilor de răspuns, precum și timpul necesar completării chestionarului în condiții reale. La acest recensământ de probă participă aproximativ 100 exploatații agricole cu și fără personalitate juridică din Salcea, Adâncata, Ipotești și Moara. În perioada 1 februarie 2021 – 30 aprilie 2021 se efectuează, la nivel național, în toate unitățile administrativ-teritoriale din România, Recensământul general agricol, al cărui obiectiv este asigurarea de date statistice pentru fundamentarea și punerea în aplicare a politicilor naționale și europene în domeniul agricol, în concordanță cu Sistemul Statistic European, necesare procesului de participare a României la Politica Agricolă Comună.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

Articolul anteriorProiect de tineret: Educația culturală, soluție anti-bullying în rândul tinerilor
Articolul următorMIHAELA HUNCĂ: Am votat pentru normalitate: cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar şi personalul nedidactic şi auxiliar vor primi un stimulent de risc de 2.000 de lei, respectiv 1.500 de lei lunar!