Mitropolia Moldovei şi Bucovinei s-a angajat să organizeze şi anul acesta Hramul Sfintei Parascheva pe 14 octombrie, dar cu respectarea foarte clară a normelor impuse din cauza pandemiei de COVID-19. Edilul Iașului a subliniat că în ziua slujbei, pe 14 octombrie, va fi oprită orice activitate comercială în zona Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, iar prezenţa oficialităţilor pe scenă va fi limitată la maximum 50 de persoane. Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași: „Asta înseamnă măsuri suplimentare de distanţare, imposibilitatea de a mai intra pelerinii în contact între ei, desfiinţarea punctelor de vânzare a obiectelor de cult. Vor primi privilegiul de a se apropia de racla Sfintei doar cei care înţeleg să respecte aceste norme. Femeile care au copii în braţe, bătrânii, persoanele cu handicap vor avea un culoar separat spre racla Sfintei Cuvioase Parascheva”, a spus primarul Mihai Chirica. O decizie finală privind organizarea şi desfăşurarea Sărbătorilor Iaşului va fi luată zilele următoare. Anul trecut, la Iaşi, în perioada 11 – 15 octombrie, peste 150.000 de pelerini au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Vă mai recomandăm și: Mihai Chirica, despre Sărbătorile Iașului: „Un lucru este cert, renunţăm la concert”
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași AUDIO. Prima decizie privind organizarea pelerinajului de Sf. Parascheva. „Asta înseamnă măsuri suplimentare de distanţare”

AUDIO. Prima decizie privind organizarea pelerinajului de Sf. Parascheva. „Asta înseamnă măsuri suplimentare de distanţare”
sept. 21, 2020
TAGăsta audio decizie distanţare” înseamnă măsuri organizarea parascheva pelerinajului prima privind suplimentare
Articolul anteriorSe pot face teste coronavirus la cerere în Ambulatoriul Integrat de Specialitate Piatra-Neamț
Articolul următorCărţi şi manuscrise vechi furate din Londra și găsite în Neamț