Sistemul fiscal din România este unul competitiv, iar Guvernul nu are intenţia să-l modifice, a declarat luni premierul Ludovic Orban, potrivit Agerpres. „Sistemul fiscal din România este competitiv, care permite existenţa unei atractivităţi pentru investiţii. Nu avem intenţia să modificăm acest sistem fiscal. Vrem să asigurăm creşterea economică, care duce automat la creşterea veniturilor. Sigur, trebuie să ţinem cheltuielile la un nivel acceptabil. De asemenea, ne pregătim să folosim fondurile europene pentru a putea veni în sprjinul susţinerii în special a acelor cheltuieli care pot fi finanţate din fonduri europene”, a spus premierul, la finalul unei întâlniri cu echipa de campanie. Declarațiile premierului vin pe fondul creșterii galopante a deficitului bugetar, creștere provocată atât de scăderea încasărilor, cât și de avansul cheltuielilor.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Orban anunță că guvernul nu va schimba sistemul fiscal și nivelul impozitelor

Articolul anteriorÎncepând cu 9 septembrie, Spitalul Județean Suceava efectuează teste COVID-19 şi la solicitarea persoanelor fizice sau juridice
Articolul următor883 de cazuri noi de COVID-19, numărul total ajungând la 95.897