 Capitala şi 21 de judeţe se vor afla, miercuri şi joi, sub avertizare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Prognoza de specialitate relevă faptul că, în intervalul 29 – 30 iulie, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei şi local în Moldova, temperaturile maxime vor depăşi frecvent 35 de grade Celsius, iar pe arii restrânse miercuri şi, local, joi, se vor situa peste 37 – 38 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depăşind pragul critic de 80 de unităţi, iar în cursul nopţilor temperatura aerului nu va coborî sub 20 de grade Celsius. Avertizarea Cod galben este valabilă în municipiul Bucureşti şi în judeţele Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Olt, Prahova, Tulcea, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home  Știri  VIVAFM Iași  ANM: Cod galben de caniculă şi disconfort termic în Bucureşti şi alte 21 de judeţe, miercuri şi joi

ANM: Cod galben de caniculă şi disconfort termic în Bucureşti şi alte 21 de judeţe, miercuri şi joi
iul. 29, 2020
                                       
                                    Articolul anteriorIași: UAIC a inaugurat Grădina Senzorială „Magic”, un univers senzorial aparte
                                                                
                                    Articolul următorMarius Bodea: „Oficial, sunt membru al Uniunii Salvaţi România”