Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a declarat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că au ajuns toate modulele care alcătuiesc spitalul mobil pentru persoanele infectate cu COVID-19. „De luni se face vama, începe descărcarea containerelor şi montarea lor de către specialiştii turci. Mă ţin de promisiunea făcută ieşenilor. Vom avea la Iaşi cel mai modern spital modular, cu 250 de paturi, 100 dintre ele pentru terapie intensivă. Totul este modern, totul este de ultimă generaţie. Acest spital este de cinci ori mai mare decât oricare dintre spitalele pe care încă le pregăteşte Guvernul. Grija mea principală este ca imediat după instalare să primim avizul de funcţionare şi spitalul să poată deservi imediat bolnavii care au nevoie de îngrijiri de specialitate”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Iași, spitalul mobil va fi construit în apropiere de Iaşi, pe DE 585, unde este Parcul Industrial TransAgropolis din comuna Leţcani, pentru a facilita accesul transportului medical din celelalte judeţe ale Moldovei. Unitatea medicală va fi construită din aproximativ 100 de containere de diferite dimensiuni, care însumează aproximativ 4 kilometri, va avea triaj, Unitate de Primire a Urgenţelor şi terapie intensivă, policlinică şi zonă administrativă, depozit şi zonă de suport tehnic, radiologie, unitate de sterilizare, laboratoare de analize medicale şi bancă de sânge, depozit pentru medicamente, farmacie, saloane pentru pacienţii cu forme uşoare sau medii, saloane pentru terapie intensivă, sală de operaţie, zonă postoperatorie, spaţii pentru personalul medical, spălătorie, bucătărie, sală de mese, morgă, toalete, rezervor de apă, generator de curent, sală pentru gestionarea infrastructurii IT, staţie pentru oxigen, zonă de cazare cu 16 paturi pentru personalul medical. În total vor fi 250 de paturi, din care 100 la terapie intensivă. Componentele viitorului spital mobil din Leţcani au ajuns în România cu o întârziere de două luni, iar termenul pentru începerea funcţionării unităţii medicale mobile ar putea fi toamna acestui an.  Vă mai recomandăm și: VIDEO. Spitalul mobil de la Iași, motiv de dispută electorală între PNL și PSD. Ministrul Sănătății și Ministrul Mediului, ținuți la poartă Au început lucrările de modernizare a infrastructurii de tramvai Iași – Dancu
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home  Știri  VIVAFM Iași  VIDEO. Au sosit toate componentele viitorului spital mobil din Leţcani. Livrarea modulelor ar fi trebuit să aibă loc în urmă cu două luni

VIDEO. Au sosit toate componentele viitorului spital mobil din Leţcani. Livrarea modulelor ar fi trebuit să aibă loc în urmă cu două luni
iul. 26, 2020
                                                               
                                   TAGaibă componentele două Leţcani Livrarea luni mobil modulelor sosit spital toate trebuit urma video viitorului                                                           
                                
                                                            
              
                                
                          
                          
                            
                            
                           
                            
                                       
                            
                                                                   
                                    Articolul anteriorZborurile Suceava – Larnaca (Cipru), suspendate până pe 15 august
                                                                
                                
                                
                                                                    
                                    Articolul următorPrimăria Suceava donează 20.000 de măşti pentru medicii de familie din localitate
                                                                
                                
                                
                                
                            
               
                            
                                                                    




