 Astăzi, în jurul orei 06:30, un apel prin SNUAU 112 a fost sesizat faptul că un bărbat de 72 de ani a fost găsit decedat într-un șanț de pe marginea drumului național DN 29 B, în localitatea Frumușica. Din verificările efectuate și în urma efectuării cercetării la fața locului s-a stabilit faptul că bărbatul a fost accidentat mortal, în timp ce se deplasa pe bicicletă, de un autoturism al cărui conducător auto, în urma impactului, a păpărăsit locul producerii faptei. Toate efectivele de poliție aflate în teren au fost alertate și implicate în identificarea autoturismului și al conducătorului auto care a produs accidentul rutier. În urma activităților specifice efectuate de cștre polițiști, în jurul orei 17:00, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptelor, în persoana unui tânăr de 23 de ani din localitatea Hârlșu. Acesta a fost depistat la domiciliul sau, loc în care se afla și autoturismul care corespundea caracteristicilor celui implicat în accident și căruia îi lipseau elemente din caroserie, depistate la fața locului. Tânărul a fost condus la sediul Serviciului Rutier, unde a fost audiat și urmează să fie reținut pentru 24 de ore pentru savârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea  locului accidentului.

Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Home  Știri  VIVAFM Botoșani  Un tânăr de 23 de ani a accidentat mortal un bătrân și a fugit de la locul faptei otei

Un tânăr de 23 de ani a accidentat mortal un bătrân și a fugit de la locul faptei otei
iun. 21, 2020
                                       
                                    Articolul anteriorUn tânăr de 23 de ani a accidentat mortal un bătrân și a fugit de la locul faptei
                                                                
                                    Articolul următorCSM București a transferat una dintre cele mai bune extreme din lume