Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi va difuza online vineri, 5 iunie, de la ora 18.00, spectacolul „România! Te pup”, de Bogdan Georgescu, un spectacol cu cinci participări la mari festivaluri internaţionale, premiat în Polonia, nominalizat de UNITER. „Spectacolul ‘România! Te pup’ a fost montat la Teatrul Naţional Iaşi în 2009, la Uzina cu Teatru. Textul a fost dezvoltat prin colaborarea directă dintre dramaturg, regizor, actori şi întreaga echipă creativă implicată, miza fiind crearea scenariului pentru acest spectacol, cu specificităţile şi particularităţile lui, ţinând cont de distribuţie şi de contextul în care avea loc spectacolul. Acest tip de colaborare este modul de lucru dezvoltat în teatrul din România de după 2000 de către grupurile dramAcum şi tangaProject, particularitatea lui fiind implicarea directă a dramaturgului în procesul de creaţie a spectacolului”, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi. Potrivit sursei citate, spectacolul a participat la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti, în 2009, Festivalul Dramaturgiei Românesti de la Timişoara 2010, Festivalul Internaţional al Artelor Scenice BITEI 2010 din Chişinău, Festivalul „New Plays from Europe” 2010 din Wiesbaden (Germania) şi Festivalul Internaţional de Teatru „Kontakt” din Toruń (Polonia), în 2012, de unde s-a întors cu Premiul pentru cel mai bun tânăr artist, oferit regizorului David Schwartz. În 2010, spectacolul primeşte şi o nominalizare la categoria „Debut”, acordată de juriul UNITER. Detalii găsiți aici.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași „România! Te pup”, un nou spectacol difuzat online de Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iași

„România! Te pup”, un nou spectacol difuzat online de Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iași
iun. 04, 2020
Articolul anteriorFinanțare record pentru UMF Iași: Proiect de 11 milioane de euro pentru screening, diagnostic și tratament pentru persoanele infectate cu virusurile hepatice B, C și D
Articolul următorAudio: GDPR Info, cu Cătălina Lungu - o rubrică despre oameni, zilnic, la VIVA FM