Luni, 10 decembrie, la Primăria Rădăuți a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Local.
În sfârșit, s-a reuşit adoptarea proiectului privind Contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, după ce în ședințele anterioare fusese respins.
De această dată, proiectul a trecut cu 13 voturi “pentru”.
Toate cele șase puncte de pe ordinea de zi au fost adoptate.
La punctul doi, la proiectul privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2018, viceprimarul Bogdan Loghin a introdus un amendament pentru suplimentarea de fonduri către Spitalul Municipal Rădăuți, în vederea achiziționării de echipamente medicale, amendament votat în unanimitate.
Ordinea de zi a şedinţei a fost următoarea:
- Supunere spre aprobare a procesului verbal al ședinței extraordinare din data de 16.11.2018.
- Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli pentru anul 2018 – inițiator, primar Nistor Tatar;
- Proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea HCL nr. 1/08.01.2018 privind acoperirea definitivă din excedentul bugetului local a deficitului secţiunii de dezvoltare pe anul 2017 – inițiator, primar Nistor Tatar;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adițional nr. 2 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare nr. 2318/03.03.2008 – inițiator, viceprimar Bogdan-Andrei Loghin;
- Proiect de hotărâre privind repartizarea, în regim de închiriere, a trei locuinţe ANL, situate în strada Calea Bucovinei nr. 42, bloc A1, ap. 12, bloc B1, ap. 5 şi bloc B2, ap. 20 – inițiator, primar Nistor Tatar;
- Proiect de hotărâre privind repartizarea , în regim de închiriere, a trei apartamente din strada Calea Bucovinei , nr. 34 , Rădăuți – ANL, doamnelor dr. Vizitiu Diana, Martea Nicoleta şi domnului dr. Manta Andrei, medici la Spitalul municipal ”Sfinții doctori Cosma și Damian” Rădăuți– inițiator, primar Nistor Tatar.