Trafic se desfăşoară îngreunat între Fălticeni și Suceava (DN2), în zona Podeni, în urma unui accident între două microbuze, un TIR și o mașină. Șapte persoane au fost rănite.
Update: Traficul a fost reluat pe un fir.
Centrul Infotrafic al Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că pe DN 2 (E 85), în apropiere de localitatea Podeni, judeţul Suceava, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate 2 microbuze de transport persoane, 1 autocamion si 1 autoturism.
La faţa locului au intervenit modulul SMURD de la Detaşamentul Fălticeni, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD şi cinci echipaje SAJ.
În urma impactului au rezultat 7 victime, care au fost transportate la spital pentru evaluări amănunţite.
Circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, pentru efectuarea cercetării locului faptei, iar valorile de trafic sunt în creştere.