Un lucrător al ISU Cluj a fost rănit uşor, joi, după ce o cutie suspectă aflată lângă maşina sa a explodat.
Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat, pentru AGERPRES, că rănitul nu a avut nevoie de internare.
“Este vorba despre un coleg de-al nostru care ieşea din tura de serviciu de dimineaţă. În parcarea de lângă unitatea de serviciu, lângă portiera maşinii lui personale se afla o cutie mică. În momentul în care a atins-o, cutia a detonat. Colegul nostru a fost rănit uşor, a primit asistenţă medicală de la ambulanţă, dar nu a fost transportat la spital”, a spus Andrei Biriş.
În cauză a fost deschisă o anchetă. AGERPRES