full screen background image

Inventarierea locurilor de parcare, respinsă din nou în Consiliul Local Suceava

În ședința de astăzi, consilierii locali ai PSD au respins, pentru a treia oară, proiectul inițiat de viceprimarul liberal LUCIAN HARȘOVSCHI, referitor la amenajarea locurilor de parcare în municipiul reşedinţă de judeţ.

Pentru a trece, proiectul avea nevoie de aprobarea a minim două treimi din numărul total al consilierilor locali, dar a primit 15 voturi pentru, 4 împotrivă şi 3 abţineri.

Social democrații au motivat votul negativ prin faptul că “doresc să realizeze un lucru sănătos, nu alandala”.

“Nu vrem să punem doar o mână de asfalt”, au spus consilierii PSD.

Iniţiatorul proiectului, Lucian Harşovschi, a promis că proiectul va fi repus pe ordinea de zi a Consiliului Local, în prima parte a anului viitor.

Demersul este necesar pentru ca, din anul 2018, acestea să poată fi amenajate.

Consiliul Local a respins, în luna septembrie, pentru a doua oară, proiectul de reabilitare a 4.364 de locuri de parcare din municipiul Suceava, după ce prima dată a fost respins în ședința din iulie.

Proiectul de hotărâre prevede inventarierea și modernizarea a 1.161 locuri de parcare din cartierul Obcini, 361 de locuri de parcare din Zamca, 1.755 din Centru și George Enescu, dar și 1.087 de locuri de parcare din Burdujeni.