De la 1 august, locuitorii municipiului Suceava vor achita bani în plus pentru colectarea, ridicarea şi transportul gunoiului menajer.
Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat, astăzi, în şedinţa ordinară a Consiliului Local.
Persoanele fizice sunt obligate la plata acestei taxe în funcţie de numărul de persoane din fiecare familie sau de numărul locatarilor existenţi la o anumită adresă.
Astfel, taxa de ecologizare se majorează de la 5 lei pe lună şi persoană la 9 lei pe lună şi persoană, respectiv o creştere de 88%.
În consecinţă, pe lângă suma stabilită la început de an, fiecare sucevean va fi nevoit să plătească, pentru cele 5 luni rămase până la finele lui 2017, încă un adaos de 20 lei.
Noua majorare de taxă va permite încasarea lunară de către administrația locală a aproximativ 900.000 de lei în contul serviciului de ecologizare.
Veniturile astfel, obţinute vor fi folosite pentru sistemul de colectare a deşeurilor municipale, cât şi pentru transportul acestora la depozitul ecologic de la Moara.