full screen background image

Minor din Brodina prins de poliţişti pe când conducea, băut şi fără permis, o maşină neînmatriculată

În această noapte, în jurul orei 00.55, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu pe raza comunei Brodina, au observat, într-un şanţ, un autoturism care nu avea plăcuţe de înmatriculare, fiind avariat pe partea stângă,.

La volanul autoturismului se afla un tânăr, care a fugit la vederea poliției, fiind prins și imobilizat ulterior.

Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui minor, de 17 ani, din comuna Brodina.

În urma interogării bazei de date, a rezultat faptul că tânărul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând valoarea de 0,73 mg/l alcool în aerul expirat, iar ulterior i s-au recoltat probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, cu ocazia verificării documentelor autoturismului s-a constatat faptul că acesta posedă numere de înmatriculare provizorii, eliberate de statul german, expirate din data de 29 decembrie 2016.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”,„conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *