full screen background image

SUA: Noul ministru interimar de Justiție va aplica ordinul lui Trump privind imigrația

Noul ministru interimar american pentru Justiție, Dana Boente, a declarat luni, imediat după numire, că va face astfel încât ordinul executiv al președintelui Donald Trump de limitare a imigrației să fie aplicat, transmite AFP.

Dana Boente, procuror federal, a fost numit de Trump în locul lui Sally Yates, din fosta administrație Obama, demisă de președinte deoarece a refuzat aplicarea ordinului, care a atras critici în SUA și în numeroase țări.

El a anulat imediat instrucțiunile date de Sally Yates.

“Le-am dat bărbaților și femeilor din Ministerul de Justiție instrucțiunea de a-și face datoria așa cum am jurat și de a apăra ordinele legale ale președintelui nostru”, a precizat Boente într-un comunicat.

Luni seară, președintele Trump a demis-o pe Sally Yates, apoi l-a înlocuit pe șeful interimar al Serviciului de imigrație și vămi (ICE), Daniel Ragsdale, de asemenea un fost reprezentant al administrației Obama.

AGERPRES




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *