Luni, la orele 23.31, Secţia 9 Poliţie Rurală Moara a fost sesizată, prin 112, despre faptul că, pe DJ 178, în fața unui imobil din comuna Bălăceana, a avut loc o tamponare.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, pe 15 august, în jurul orei 23.00, un bărbat, de 39 de ani, din comuna Pârteștii de Jos, a condus fără să dețină permis un mopedul înregistrat, pe DJ 178, din direcția Bălăceana – Humoreni.
În momentul în care a ajuns în fața unei locuințe din comuna Bălăceana, a acroșat un autoturism parcat pe partea dreaptă a drumului, producându-i avarii.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă, la spital, a refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Leave a Reply