Pe parcursul anului școlar 2015 – 2016, școli din numeroase județe din România au participat la Concursul Ecologic Interjudețean “Pământ, suflet și culoare”, organizat de Școlile Gimnaziale nr. 2 și “Gheorghe Popadiuc” din Rădăuți.
Proiectul a fost coordonat de prof. Elena Pop, și în acest an școlar s-a derulat cea de a III-a ediție.
Au participat școlile din Rădăuți, Milișăuți, Marginea, Gura Humorului, Dornești, Horodnic de Sus, Straja, Frătăuții Vechi, Vicov de Sus, Burla, Suceava, București, Mureș, Iași, Miercurea Ciuc, Râmnicu Vâlcea, Pitești, ș.a.
Membrii comisiei de jurizare au avut o sarcină dificilă, dar frumoasa. Lucrările au fost selectate, în primă fază, și propuse spre premiere, urmând ca în faza a doua a jurizării să selecteze lucrările premiate.
Concursul a cuprins secțiuni din domeniile arte vizuale și creație literară.
Scopul concursului, a fost acela de a responsabiliza copiii, părinții, comunitatea, în ceea ce privește protejarea mediului înconjurător, economisirea resurselor naturale, reducerea poluării, reciclarea materialelor refolosibile.
În acest fel, a fost stimulată imaginația, creativitatea, sensibilitatea copiilor participanți și încurajarea lor în a exprima opinii și stări sufletești legate de protejarea naturii.
Marii câștigători au fost elevii Școlii Gimnaziale “Gheorghe Popadiuc” Rădăuți și ai Școlii Gimnaziale Nr. 2 Rădăuți.
Pe 5 iunie se sărbătorește Ziua mediului, iar pe 1 iunie participanții au sărbătorit Ziua Copilului cu premii mari, diplome, trofee, bomboane.
Adevăratele opere de artă ale școlarilor şi preșcolarilor din 10 județe le-au adus bucurie celor prezenți.
Doina CRAIU
Radio VIVA FM Rădăuţi
Leave a Reply